Crăciun.Crăciun.ăăăă, Crăciun fer...ăăă, Cră-căă-ciiun fe-fe-riciiit !.Made it.yeey.
Mă rog.Crăciunul era perioada mea preferată din tot anul.Anul ăsta, Crăciunul e doar Crăciun.E doar cadouri, e doar brad.Nu mai cred în Moş Crăciun.
Da, ştiuuu.Mama şi tata ne pun cadourile sub brad şi ei sunt Moş Crăciun.
Nu, dear.Nu mama şi tata sunt Moş Crăciun.Moş Crăciun există.Moş Crăciun există dacă tu crezi în el.Moş Crăciun există dacă tu vrei să existe.Până anul ăsta, credeam că Moş Crăciun există.Acum.... am îndoielile mele.Poate, pur şi simplu, a uitat de mine...
but today has been okay.
Merci pentru vaci si jaguari si ursuleti si de toate :).

Scrisoare către Făt Frumos


Am crezut că, într-o zi, buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez. Aş fi vrut să-ţi revăd calul alb. Mi-ai promis că îl voi călări cândva... Şi acum, când, în sfârşit, aş fi putut... Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de maşini... Mi-ai spus că trebuie să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume, dar nimeni nu mai vrea să lupte, Făt Frumos... Oamenii nu au timp să mai fie viteji... unii dintre ei spun că viaţa e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut... Mi-ai promis că o să mă înveţi ce e onoarea, Făt Frumos... dar oamenii nu prea folosesc acest cuvânt... nici în reclame nu l-am prea auzit... foarte rar, prin filme, dar mereu se găseşte câte unul care spune că eşti un prost dacă ai onoare... Ai plecat şi nu m-ai lămurit...
În fiecare seară, mulţi dintre noi ajungem în acelaşi loc, Făt Frumos... nişte case mici... iar eu ştiu sigur că am fost în castelul tău când eram mic... mi-ai spus că nu pot sta mult, pentru că venea zmeul şi trebuia să te lupţi cu el... şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri... Cei care sunt singuri intră în casă, aruncă nişte chei pe masă şi se duc la frigider, scot o sticlă de acolo şi beau din ea şi se uită în gol... Apoi se trezesc ca dintr-un vis şi se duc în altă cameră, unde se aşază pe o canapea şi dau drumul la televizor... Mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, seară de seară, în aceleaşi case mici, Făt Frumos...
Am fi putut fi singuri, Făt Frumos... Mi-ai promis că nu vor fi două nopţi în care să dorm în acelaşi loc, Făt Frumos... că o să zburăm peste munţi, călare pe caii noştri albi şi vom călători în acelaşi timp cu stelele, şi unde vom vedea o luminiţă cât de mică, acolo vom coborî şi vom înnopta... M-am gândit că s-ar putea să nu pot zbura, Făt Frumos, dar eram sigur că voi călători... Şi luminiţe sunt peste tot, Făt Frumos, asta mă doare... nici măcar nu ar fi trebuit să le căutăm... e mult mai simplu decât pe vremea ta, şi tu nu eşti aici... Ai spus că trebuie să facem ocolul pâmântului şi să răspândim Binele în lume, dar nu mi-ai explicat ce înseamnă Binele... Nu ai apucat... Tu ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu Binele... ?... Mă enervezi, Făt Frumos, pentru că eşti iresponsabil... m-ai lăsat cu ochii in soare... Vreau să fac tot ce făceai tu şi să trăiesc cum trăiai tu, Făt Frumos, şi să îi învăţ şi pe alţii... Prietenii mei trebuiau să mă ajute, nu Făt Frumos...
Trebuia să plecăm împreună la drum... Iar eu trebuia să ştiu să îi găsesc şi să ştiu să îi aleg, nu, Făt Frumos?... Ei bine, află că sunt singur, Făt Frumos... Şi tu nu eşti aici... Fomilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă... Ei bine, află că sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri cu care mă văd în fiecare miercuri la mall şi care cântă cântece despre bere şi nici măcar nu-şi mai amintesc de tine... îmi spun că au cunoscut-o doar pe Ileana Cosînzeana, dar că de tine nu-şi aduc aminte... şi râd, Făt Frumos, râd de tine, râd de mine...
Ar fi trebuit să fii aici, laşule... să ne înveţi să luptăm... să ne vorbeşti despre onoare şi prietenie... să ne povesteşti despre sacrificiu... Ar fi trebuit să ramâi aici, ca să te poţi apăra, Făt Frumos, pentru că eu nu o pot face în locul tău, pentru că nu m-ai învăţat, Făt Frumos... ai plecat ca un laş, Făt Frumos... şi nu ne-ai învăţat nimic... Ai fi putut măcar să îmi spui cum ai făcut să o iubeşti doar pe ea, Făt Frumos... O singură fată... Măcar atât, Făt Frumos, pentru că eu ştiu că ea te-a ajutat mult... Cum ai reuşit să iubeşti o singură femeie... Te urăsc, Făt Frumos, te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume...
Tastez numele tău şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine... Şi tu nu eşti nicăieri, Făt Frumos... Şi nici măcar Zmeul nu mai e printre noi... Aşa aş fi fost sigur că ai existat... Ai plecat, Făt Frumos, şi ai luat cu tine şi Binele şi Răul... Te urăsc, Făt Frumos... Te urăsc!

Mi-e asa greu sa lupt cu amintiri.
Mi-e greu sa lupt cu timpul pentru ca mi-a luat-o mereu inainte.
.Si atunci de ce e creat? daca eu... daca nu ma pot lupta cu el ?
Ma doare sa ma lupt cu 'ce a fost' -ul tau...
si totusi...
Ar trebui sa fiu mai puternica.

chiar daca...e bine trecut de orele 4 ale diminetii si ar trebui sa ma culc.

Somn usor !

Vroiam sa fie perfect. Vroiam sa nu-mi tai aripile de fiecare data cand le inaltam spre cer. Vroiam sa nu ma lasi sa cad.Sa gasesti ceva. Sa ma tii si sa nu-mi dai drumul. Sa-ti dai seama ca mi-a luat destul timp sa ma ridic de pe jos pana acum. Sa intelegi si sa nu ma condamni si tu la a privi in jos.Vroiam sa vezi ranile din mine si sa sufli cu liniste peste ele. Nu sa sapi adanc in ele. Nu sa le aduci la suprafata.Ai fi putut sa vezi mai departe de ceea ce pare. Sa vezi prin mine. Nu prin...altii.Ar fi fost dragut sa ma fi invatat sa respir.Ooo. Nu stiai ca nu stiu sa respir ? Ei bine, da. Nu stiu.Si poate ca ai fi putut sa-mi arati ca exista un maine. Si ca lumea nu se sfarseste azi. Si daca mi-ai fi dat un raspuns.Unul singur.
Aaa, si mi-ar fi placut al naibii sa nu ma fi lasat singura.
Asta exculsiv, din cauza , motiv si pentru ca eu nu as fi facut asta.

I wanted to be perfect, you see...
Like dying in the sun.

Si vreau sa gasesti ceva sa ma faci sa uit de asta. Sa inteleg. Sa iert. Pentru ca vreau asta. Fa ceva.Te rog. Da-mi un motiv sa cred.Ajuta-ma. Nu pot doar eu. Te rog, nu ma lasa si acum singura.


.... I wanted YOU to be the verb 'to trust' and never let me down.

E ciudat cum avem viziuni diferite asupra vietii.
E ciudat cum din doua persoane care au ceva de impartasit rasar doua perspective diferite.
Ar trebui sa ne ghidam dupa noi insine sau ar trebui sa ne ghidam dupa altii care , in mod ideal , au ceva mai mult de spus ?
Sa acceptam, sa ne supunem, sau sa riscam pentru ce simtim si ce ne formeaza, intr-un fel sau altul ?
Parerile se izbesc una de alta intr-o strafulgerare care nu face decat sa le raneasca una pe cealalta. Amandoua ajung sa se deterioreze, una prin intermediul celeilate. Si ce e atunci de facut ? Cand niciuna nu mai are un sustinator sigur ...?
Doua viziuni, doua personalitati se adapostesc de ploaie in mine . Si, stiti...? Nu toate casele au paratrasnet .
Nu am in minte decat intrebari, intrebari, intrebari. Niciun raspuns.
Mii de toamne si mii de primaveri se plimba somnoros pe genele mele. Mii de aripi isi amintesc parfumul mainilor mele. Mii de suspine calde au pastrat ochii mei .
Se simte ciudat durerea din prisma fericirii. Se simte greu tineretea din seama batranetii. Se simte greu inima , din ochii mintii.

Tot ce e in mine acum e un mare ' nu ' si mult somn .