Azi mergeam cu tramvaiul.Ca de obicei, doar ca m-am hotarat sa iau un drum mai lung.Trebuia sa ma intalnesc si cu tata, asa ca am luat 11-le pana in Torontalului.
Spre deosebire de majoritatea persoanelor, mie-mi place sa merg cu mijloacele de transport in comun.Trecand peste aspecte neesentiale cum ar fi mizeria, conditiile precare, scaunele rupte, usile in care-ti mai prinzi si mana uneori sau geamurile mizerabile, e interesant.Mie-mi place.E una din putinele sanse pe care le avem sa ne privim unii pe altii, sa ne analizam detaliat, sa ne facem o imagine abstracta in mintea noastra deja plina de inchipuiri despre ce persoana avem in fata, in stanga, in dreapta noastra.
E misterul ala pe care-l ascunde fiecare persoana.Ideea aia ca vezi pe cineva atunci, acolo si probabil nu il/o vei mai intalni niciodata.E felul in care eu privesc o persoana si incerc sa-mi imaginez ce viata are, ce prieteni are, ce ganduri ii trec prin cap, ce vise a avut azi-noapte, ce fel de viziune are asupra lucrurilor in general.Uneori, stau la departare si privesc ochii oamenilor.Imi plac oamenii care au soare in priviri.Pentru ca iubesc contrastul cu subsemnata, de-aia.Imi plac oamenii care se uita pe fereastra, pentru ca nu stiu niciodata incontro se uita.
E asa frumos sa studiezi oamenii.
Zilele trecute, statea langa mine o batranica tare draguta.Ochii albastri parca ii rasareau din ochelarii deja imbrataniti de vreme si ruginiti de prea multe ploi.Privirea ei era, insa calda.Induiosatoare.Privirea ei inspira dor, gingasie, iubire, melancolie, resemnare.
Azi, langa mine s-a urcat un batran la fel de dragut.Carunt, cu mustata si cu o basca in cap.Asa, ca in vremurile lui bune.Cu un zambet de mare om pe buzele roz si palite de vreme, isi alerga privirea printre oamenii din la fel de batranul tramvai, oferindu-le, incantat, un zambet.
Tot langa mine, era o fetita.Mica, mica, mica.De vreo 4 ani.Cu mama ei, cel mai probabil.M-a privit tot drumul.I se mai intampla sa se uite pe geamurile murdare si sa dea din picioruse.Nu stiu de ce.Zgomotul talpilor ei lovind podea grea si nepastoare te trezea la viata, te facea sa speri spre ceva mai bun.E mult prea greu sa descriu in cuvinte sentimentul pe care un copil il trezeste in mine.Da, ii si urasc uneori.Ca de exemplu, atunci cand ii vad alergand de nebuni pe holurile scolii, cand urla si tipa, injura si scuipa.Pentru ca, indiferent de ce ar zice toti oamenii, noi nu am fost asa.Astfel, crescuti intr-un mediu vulgar, murdar, indecent, sunt invatati sa-si lase hainele frumoase ale copilariei departe si sa le imbrace fortat, caci marimea si croiul nu li se potriveste, pe cele de adult, de om matur.Notiuni egale cu om lipsit de viata, secatuit, nefericit, mazgalit de liniile timpului si ale mizeriei care e in ceilalti.
Drumul meu cu tramvaiul s-a incheiat, intr-un final, intr-o statie murdara, cum sunt toate, langa niste oameni lipsiti de minimul de bun simt existent in fiecare, care se inghesuie sa coboare de parca ar fi coborat la insusi Sfantul Petru.
Nu-mi pare rau decat ca nu am timp sa privesc mai mult in jurul meu.Atat.