stăteam protită de birou, aproape adormită ( nu am reușit să dorm decât 3 ore azi-noapte ) și îmi imaginam cum cineva venea și îmi dădea comment-uri diabolice pe blog, gen : '' ahahaha >:) ,credeai că nu vede nimeni ce scrii ? eu văd tot, înțeleg tot. știu până și despre cine e vorba ! am să-ți dezvălui toate secretele, muhahahaa !'')
m-am speriat un pic, apoi am râs.
ce copil pot fi uneori...
sometimes, growing up, it can get you down
Încă nu mi-am dat machiajul jos, nici oja de pe unghii. E ciudat cum cea mai mică, mică, mică linie sau culoare deasupra ochilor ne face să părem mai frumoase ( sau cel puțin să ne simțim).
Sunt obosită, dar nu mi-e somn. Umărul drept mă doare îngrozitor; de parcă întreaga zăpadă care a curs astăzi din cer ar fi căzut numai și numai pe ai mei umeri. Ar trebui să dorm, dar ale mele mâini refuză să i folosească drept suport creștetului. Mă simt în siguranță pentru că nimeni nu citește. ah, pun pariu că o să-l fac din nou public și pe ăsta când mă plictisesc de intimitate.Aș vrea să am somn .
Școala va începe din nou, mâine.Îmi va opri instantaneu orice altă activitate, știu asta. Vreau vacanța de vară din nou.
De ce oamenii sunt roși pe dinăuntru de conștiință ? De ce e așa greu să spui tot ce simți...?De ce nu putem trăi în lumea noastră, singuri singurei, fără să avem habar de nimeni. Ar fi atât de simplu.
Mi-este dor de tine și atunci când te (semi-) am, nu îmi vine nici măcar să vorbim. Aș vrea să știu, for once , ce îmi doresc.
Mă duc să mă demachiez de porcăriile astea care nu fac decât să mă facă și mai falsă decât sunt deja.
(peste ani și ani, voi râde de idioatele mele post-uri. mă bucur că măcar voi avea DESTULE, ca să am de ce râde. am aproape 17 ani și pierd timpul pe un blog -în condițiile în care mai am numai 2 ani și un pic de trăit, după ai noștri 2012-freaks, hi hi-)
noapte bună, dragul meu Nimeni.
(melodia pe care am găsit-o pe unul din site-urile ei )
versurile aici
it''s a short piece of time
Îmi iau un deget, și-ncă unul și mi le așez fericită pe piept.Mâinile îmi sunt prea reci ca să-mi încălzească pieptul, dar nu-i nimic.Nu mi-e chiar așa frig.Mă dor picioarele de parcă oasele mi-ar scrâșni încontinuu. Sau nu, de parcă mi s-ar lovi între ele.De parcă în mine se poartă cel mai mare râzboi și toate articulațiile mele nu fac decât să întindă arcuri.E de la frig, știu.
Mă simt în siguranță pentru că în sfârșit foile nu mă mai refuză.Mă simt în siguranță pentru că mă doare mâna și îmi îngheață picioarele de frig și totuși nu vreau să mă opresc.
- te iubesc și mi-este dor de noi, draga mea Lorelei.te iubesc așa trist și așa plâns, încât mă face să zâmbesc.Cât de copilăroase suntem, cerule!Ce copii păliți și galbeni de prea multe scrisete.
idem
ia-ma si spala-te cu mine ,
si ploua-te cu mine,
sau fa-ti un zmeu de-argint din mine
si du-te pan' la nori, departe.
tot eu ii controlez, sa nu duci lipsa de-alte ploi...
si spala-te pe ochi cu mine,
sa fiu eu primul soare al retinei tale,
iar freaca-te pe maini cu mine,
pastreaza-ma in pori si in vine.
The water is warm, but it's sending me shivers
Cu fiecare sunet al fiecarei taste care se amesteca cu toate sunetele din jur, ma simt mai usurata cu o bataie de inima. Ma simt cu un gand in minus, cu o simtire lipsa.
Mi-este atat de greu sa scriu de la un timp. Mi le las pe toate pe seama jurnalului meu mare si vechi, cu o vaca pe deasupra. Ii promit intr-o zi ca il voi umple, ziua urmatoare ca ma voi tine de promisiune si a treia zi ca nu voi uita. Si asa mai departe, mi se duce timpul mai repede decat se aseaza firele de praf pe cartile de pe birou, pe care le citesc si rascitesc de atata amar de vreme.
Saptamana trecuta mi-am calcat cu pasi decisi peste lipsa de interes si de placere cu care citeam despre/din Coelho si am citit 'Unsprezece minute'. Nicio impresie notabila, insa.[ In afara de cuvintele tuturor care imi spuneau ca trebuie sa ajung la sfarsitul cartii, ca restul e neinteresant.]
" Pixul meu cu vaca scrie ca un suflet de copil. La inceput scrie vesel ( cand am scris cuvantul, nu a mai scris pixul) si bine , se sperie de albeata foii si paraseste sfera inscriptiilor, lasand locul maturului meu pix de la clikits cu stelute si cu mina schimbata ( despre care pot pune pariu ca se simte mandru in acest moment).
Am urat mereu faptul ca nu pot scrie fara sa fac masa sa se miste odata cu toate lucrurile de pe ea. Ah, atat urasc unele zgomote.
Ti-am mai spus ca mi se pare vulgar sa scrii cu pixul ? E atat de artificial ...
Si ti-am mai zis ca urasc cand oamenii schimba planurile ?
Urasc atatea, ca in curand voi uita ca le mai urasc.Mi-este lene sa imi iau stiloul din ghiozdan, sa o deschid pe saraca Geta *, care probabil isi inchide genele prin niste curenti oceani si niste molecule polare...
Mi-este asa mila de lucruri, asa ne batem joc de ele, saracele. Si trebuie sa faca exact cum ne dorim noi, ca nu au de ales. Ar trebui sa imi mai spal vacile de pe birou...
Ce clip au Placebo la Protege-moi. E ciudat (aa, de fapt nu e deloc ciudat ) cum oamenii sunt atrasi atat de profund de lucuri fizice, non-spirituale.
Sexualitate sportiva, sexualitate muzicala, sexualitate literara, sexualitate materiala.. ah, si aia spirituala . Sau nu ?
Vreau sa inchei pe pagina asta. "
* penarul meu-vaca.
29 aprilie 2009, 22 :21.
** p.s.: m-am indragostit de kids, de la MGMT.
Through the eyes of a child
Dacă nu putem să ne vedem pe noi inşine,
dacă nu putem să-i vedem pe alţii prin ochi de claritatea mării,
dacă nu găsim nimic frumos când ne răscolim confuzi şi tremurând printre vise,
dacă nu este nimeni pe care să-l numim al nostru,
dacă ultimele sale cuvinte sunt şi acum blocate, închegate în aorta ta,
dacă fiecare fir de păr îi păstrează altcuiva fumul de ţigară stinsă şi reaprinsă,
dacă talpa ta păstrează urmele unui drum care nu-ţi aparţine,
dacă tot ce vrei e să-ţi arunci picioarele strâmbe pe o alee pe care nu o cunoşti,
dacă somnul tău îţi ascunde cu sfială visele,
dacă ţi-e frică să speri,
de ce să mai fii atunci ?