Si uite ca ne aflam din nou in punctul 0. Ca si in fiecare zi.Ne pregatim sa mai bifam o zi in calendar.Inca o noapte, inca o zi.Inca o data in calendarul nostru.O data si atat.
Atat de vag, atat de lipsit de esenta.Marcam trecerea unei zile din viata cu atat de mult indiferenta incat ne va fi greu pana si sa regretam asta la un moment dat.In momentul in care am da orice pentru ziua aia marcata in noi cu un punct.Nu cu un zambet, nu cu o bucurie, nu cu un vis, nu cu o floare sau un soare.Nimic, o zi si un punct.
Nu am facut nimic important azi.Nimic pentru mine, nimic ce sa-mi faca placere.Toata ziua a fost trezitul, scoala, somnul, drumul, chimia, pierdutul vremii.Pierzand vremea din nou, din pura plictiseala voi relua ciclul la nesfarsit.Daca e ceva ce nu suport, e monotonia.
De fapt, de ce sa mint ? Nu, nu e monotonia. Sunt atatea pe care nu le suport, atatea situatii, atatea minciuni, atatea persoane.Ca de exemplu, musca care face umbra peretului meu in momentul asta.:)
Ca sa nu aberez intr-o infinita lista de lucruri pe care nu le suport, am sa revin la monotonie.
E unul din cele mai ciudate sentimente, daca imi permit sa o numesc asa.Nu e rau, nu e bine.Nu e scurt, nu e lung.Nu e greu, nu e usor.Si e tocmai faptul ca nu e niciuna din toate astea.Nu e nimic, e lipsul acela de sens, de spirit, de aspect.
Urasc monotonia din tot sufletul meu.Si, cu toate astea, e prezenta de vre-o luna mereu si mereu.
Mi-e somn, mi-e somn, mi-e somn.Asta e tot ce pot zice acum.Ca mi-e somn.Si ca vreau sa dorm.

Ah, si ca-mi pare rau ca bat campii de nebuna.