Am părăsit cu toţii maşinuţele , păpuşile şi jucăriile de pluş.Sau, nu. Nu le-am părăsit, dar nici nu le mai ducem grija.Nu ne pasă că stau aruncate într-un colţ, că s-au umplut de praf, că sunt descusute, că le lipseşte un ochi sau o ureche. Pur şi simplu, avem alte lucruri mai bune de făcut.
Ne simţim îndreptăţiţi. Avem multe vizite de făcut, multe subiecte de discutat, multe vicii de întreţinut, mulţi bani de cheltuit, mult alcool de băut, multe războaie de oprit. Ne uităm la ştiri, în loc de desene animate.Ne jucăm cu focul, în loc de jucării. Ne certăm cu un copil al vecinului de peste drum că ne-a furat flori din faţa casei pentru a-i duce colegei de clasă (de care este atât de îndrăgostit) , în loc să-i admiram curajul pe care noi uneori nu-l avem.
Nu-i luăm în seamă pe copii, care îşi mărturisesc atât de simplu şi de frumos sentimentele, fără să aibă nevoie de cadouri scumpe sau de momente potrivite. Aşteptăm mereu ocazia, atunci când o să avem curajul să spunem ce simţim. Ei nu o aşteaptă.
[Presupunere.]Suntem copii. Dormim ca nişte îngeraşi.Mereu devreme, mereu fără griji.Cu zâmbetul pe buze. Visăm ce nu a visat nimeni nicicând. Palate, prinţese, castele de nisip, cavaleri cu haine de oţel, cai înaripaţi.
Nu, suntem maturi, am crescut.Nu suntem copii.Adormim târziu, mereu cu grija zilei de mâine. Nu ne odihnim îndeajuns.Suntem mereu obosiţi, cu cearcăne şi dureri de cap.Preferăm cafeaua şi nu laptele cu miere sau cu cacao.Nu visăm nimic. Dacă se întâmplă însă, tot ce gasim în ele sunt: războaie, dureri, morţi, barbatul/femeia ideală.
Nu ştim să ne bucurăm de nimic. Am devenit nişte oameni tâmpiţi, cu zâmbetul pe buze numai în poze.Am uitat să iubim. Am uitat să fim fericiţi.
Poate dacă într-o zi doar, am încerca să fim din nou copii.
Până atunci, bucuraţi-vă de viaţa voastră de oameni maturi !
Cu drag, un copil.