Cum nu am mers azi la scoala, fiind mult prea racita, obosita, febr-uita, mi-am facut timp sa citesc post-urile dragilor mei prieteni bloggeri.Citeam unul, in mod special, legat de fericire, zambete si alte rahaturi de-astea pe care spunem de multe ori ca le simtim sau nu.E foarte simplu sa intri pe un blog si vei observa ca la o persoana care are cel putin 20 de post-uri unul este despre fericire sau unul despre lipsa ei.Da, asa e si la mine.Am un post despre fericire.Nu in viziunea mea, in cea a lui Cartarescu.
Nu, eu nu am sa scriu despre fericire.Doar am sa o intorc un pic pe toate partile.Eu nu cred in fericire.La fel cum nu cred in NEfericire.Pentru mine, astea sunt 2 stari mult prea mari, mult prea generale.Daca nu esti fericit inseamna ca esti nefericit ? Daca zambesti inseamna ca esti fericit ? Daca plangi inseamna ca esti nefericit ?
Nu, eu nu vad lucrurile asa.Pentru mine, fericirea, daca as considera ca exista, ar forma supremul in viata noastra, ar da la o parte toate celelalte stari si s-ar ridica impunatoare deasupra lor.Ar fi omniprezenta si omniscienta.Ne-ar ocupa tot timpul.
Pe cand, in mentalitatea comuna zilelor noastre, fericirea este un compus.Din el fac parte n stari de spirit.Pozitive, bineinteles. Stari cum sunt: multumirea, bucuria, succesul, plenitatea, iubirea, grija si multe altele. Si, cum le poti avea pe toate astea deodata ? Cum le poti aduce astfel incat starea a, starea b, starea c si starea d sa apara in acelasi timp in viata x ?
Mie mi se pare mult prea greu. Realismul pesimist al meu nu ma lasa sa-mi inchipui cum s-ar putea ca toate astea sa apara simultan in spiritul aceluiasi om.Dar poate ca se poate, poate ca este intr-adevar cineva care este fericit.Cinste lui !
Eu nu sunt. Si nu voi fi.Un zambet care dureza 3 secunde nu inseamna fericire.Nici macar in alea 3 secunde.
Pentru ca, daca intr-adevar ar exista, fericirea te-ar distruge complet.Fericirea te-ar inalta pe cele mai inalte culmi, fara sa-ti dea posibilitatea sa mai cobori.Si asta ar duce automat, la nefericire. Deci, exista fericirea, daca dupa ea urmeaza nefericirea ?
Mereu, oamenii compara.O stare negativa cu una pozitiva.Cu scopul de a observa care are un efect mai mare asupra omului. Si se spune mereu ca este cea negativa care primeaza. Da, probabil asa e. Dar, decat sa ne chinuim sa comparam la nesfarsit, nu e mai bine sa consideram fiecare stare [fericire/nefericire] ca inexistenta ? Nu e mai bine, sa nu ne limitam la o stare atat de generala si sa ne caracterizam in stari mai "mici" care ne descriu mult mai bine, care se pliaza mult mai usor momentului ?
Nu e mai usor sa ne gasim fiecare o stare proprie, o fericire proprie, poate? Ca sa nu o mai parafrazam pe cea a altcuiva ?
NU contest fericirea.Pur si simplu, nu cred in ea .


Sau, poate, inconstienta e fericire ! :)