Spuneam ca voi vorbi mai pe larg despre singuratate.
Da. Singuratatea e [cel putin in viziunea mea] unul din cele mai complexe sentimente care pot rasari in sufletul cuiva. Si asta din mai multe motive. Unul din ele e faptul ca singuratatea apare sub multe forme. Fie ca apare ascunsa sub sentimentul lipsei unei persoane, fie ca apare subtil in propriul mod de viata, aceasta mistuie intregul suflet si-i lasa doar puterea de a simti in continuare acelasi si acelasi lucru.Over and over again.Este unul din sentimentele care distrug relatiile afective foarte usor si foarte repede.
Lasand modul obiectiv de a vorbi despre asta la o parte, voi fi subiectiva si voi vorbi despre mine.
Am avut si am in continuare, atatea momente in care ma simt singura, incat mi-ar fi greu sa scriu de fiecare data desprele ele pentru ca mi s-ar epuiza toate sursele de inspiratie. Ma simt mereu lasata la o parte.Simt mereu ca nu am pe nimeni. Si asta ma face si mai vulnerabila decat sunt.Mereu am impresia ca nu e nimeni care sa tina la mine si caruia sa-i pese. Si stiu ca nu e asa. incredibil, dar am momente in care chiar cred in asta si in care sunt foarte optimista [la mine, de obicei, este pesimismul cel care se confunda cu realismul, dar nu asta e subiectul right now.], vesela si ma simt iubita. Si atunci, cu siguranta, nu ma simt singura. Dar astea trec.Si dau pieptul din nou cu o camera goala, 4 pereti tristi si o podea care trage spre ea incontinuu.And there I go.


mi s-a dus inspiratia.
de tot.
altadata.