Trupul îţi umblă printre fantasme,
Capul tău se întoarce,
Dar tu rămâi acolo,întuneric.
Ai plecat.Şi eu ?
Eu m-am obişnuit să privesc lumea prin ochii tăi.
Eu am atins inima mea cu mâna ta.
Eu mergeam pe drumul vieţii, urmându-ţi paşii.
Eu simţeam fericirea în fiinţa ta.
Eu, sunt tot acolo, dar nu mai eşti tu.
Nici eu nu mai sunt.
Nu mai sunt decât umbra fiinţei tale,
O umbră care-şi caută stăpân,
Hai înapoi, strig.
Hai înapoi, învaţă-mă să simt fără tine,
Învaţă-mă să fiu !


Din nou a încpeut ploaia spusă,
Din nou cuvintele tale,
Îmi dezbracă sufletul,
Îl lasă acolo, în răceala vorbelor,
În frigul sentimentelor tale.
Acum faţă-n faţă,
Cu privirea ta care deviază de pe drumul ochilor mei,
Cu mâna ta care strânge în pumnul său
Toate veşmintele inimii mele,
Toate misterele existenţei.
Acum, când te am în faţă,
Ştiu că niciodată nu ai fost atât de departe.
Atât de departe de mine, de gânduri,
De suflet...Atât de departe de ce a fost,
Departe de mine, departe de tine, departe de noi.
Departe ieri, de mâine.



Mâine am să fac ce n-am făcut azi,
Mâine am să shcimb ploaia de nichel în ploaie de argint;
Mâine am să shcimb uitarea în amintire;
Mâine am să cer mai mult puţinului;
Mâine am să pretind iubire din ură,
Mâine am să-mi reconstruiesc sufletul
Din bucăţile care mi-au mai rîmas.
Mâine am să fiu eu din nou.
Pentru că mâine e un nou astăzi.


Uitată în sufletul tău,
Uitată de sângele care-ţi curge în vine,
Uitată de timp în ploaia de amar,
Uitată de noi,
Uitată în doi.
Stau aici, aştept să mă uite viaţa,
Să mă uite lumea,
Să mă uite ora,
Să mă aminteşti tu.



[Astea sunt chestii scrise cu mult timp în urmă.2 ani, cred. Nu sunt nici foarte bune. Nu sunt nici speciale. Nu sunt nici bine scrise. Dar sunt ale mele.Şi sunt amintiri. Pentru ceea ce am fost acum 2 ani.Şi pentru că mama le-a găsit într-un dulap prăfuit.]]