Cand se apuca
sa tot ploua
a doua
picaturi de roua.
mi se-mbraca
vesmant de toamna noua.
peste trupul meu,
unde
se coboara un zeu
ca peste-un ateu.
pentru ca nu simte,
tot ce stie minte.
Cu voce de soare,
isi cauta singur
o carare,
pe care sa fie si el.
suflet, rasuflet,
ar vrea sa fie zambet.
dar e scancet.


Stiu ca nu se intelege nimic. Nici nu era intentia.